Înapoi cu cinci ani. Care erau subiectele principale în sportul românesc la ultimele alegeri prezidențiale

Înapoi cu cinci ani. Care erau subiectele principale în sportul românesc la ultimele alegeri prezidențiale
  • Publicat:
  • Actualizat:

În urmă cu cinci ani, Traian Băsescu a câștigat alegerile prezidențiale la limită în fața lui Mircea Geoană. Unul dintre cei afectați a fost Gigi Becali, care își arătase sprijinul pentru candidatul PSD

O dată la cinci ani românii își votează președintele. De zece ani, Traian Băsescu a ocupat cea mai importantă funcție în stat, după ce în 2004 l-a învins pe Adrian Năstase, iar în 2009 a câștigat la limită în fața lui Mircea Geoană, ambii membri PSD. Duminică, românii au ieșit iar la vot, dar ProSport vă arată cum era reprezentat sportul românesc în urmă cu cinci ani, la ultimele alegeri prezidențiale. Votul a avut loc pe 6 decembrie, dar rezultatele finale au fost afișate abia o zi mai târziu. Răsturnarea de situație care a avut loc în cele 24 de ore s-a resimțit și în paginile ProSport.


Ziarul ProSport de pe data de 7 decembrie îl vedea favorit pe Mircea Geoană. Ce-i drept, chiar și Mircea Geoană se vedea pe scaunul de la Cotroceni. Numărarea voturilor din diaspora a schimbat rezultatele ulterior, iar Băsescu a câștigat încă un mandat. În paralel, în pagina 16 a ziarului Gheoghe Ștefan îl acuza pe Victor Becali că intervine la anumiți arbitri să o ajute pe Unirea Urziceni. Replica fostului agent FIFA a fost una destul de tăioasă. La o distanță de cinci ani, primarul din Piatra Neamț este reținut pentru 30 de zile în „Dosarul Microsoft”, unde este acuzat de trafic de influență și spălare de bani. Victor Becali e în închisoare, fiind condamnat în „Dosarul Transferurilor” pentru patru ani și opt luni.


Victor Pițurcă era noul fost selecționer al naționalei României și era în negocieri foarte avansate cu U Craiova, echipă dispărută între timp. La opt luni distanță, în luna august a anului 2010, Pițurcă semna contractul cu echipa lui Mititelu, dar „mariajul” nu a durat foarte mult. Pe 12 ianuarie, fostul selecționer era demis și începea un conflict puternic între el și finanțatorul echipei. Procesul între cele două părți durează și acum. Pe 28 martie 2014, Tribunalul îi dădea dreptate lui Pițurcă, iar Mititelu trebuia să îi plătească acestuia șapte milioane de euro. Doar că decizia a fost atacată la Curtea de Apel. 


Pe 8 decembrie, ProSport deschidea ziarul cu victoria Stelei de la Craiova, 2-1, venită după un gol în prelungiri, exact ca voturile care l-au desemnat câștigător pe Băsescu. În paralel, Gigi Becali vorbea despre al doilea mandat al președintelui, pe care îl criticase dur în campania electorală: „Nu mi-e frică de Băse!”. Între timp, finanțatorul roș-albaștrilor a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, asta după ce a mai fost arestat pentru sechestrare de persoane în 2009. 

Interesant este că Gigi Becali candidase la alegerile prezidențiale din 2009, dar a obținut 1,91%. La alegerile de acum, finanțatorul Stelei nu a mai avut drept de vot. 


Victoria lui Traian Băsescu a fost o sursă de inspirație pentru anumiți oameni de fotbal în 2009. Gheorghe Popescu își anunța intenția de a candida la președinția FRF. Fostul fotbalist și-a lansat candidatura la începutul acestui an, dar cu doar o zi înainte de alegeri a fost condamnat în „Dosarul Transferurilor” la trei ani și o lună de închisoare, cu executare. 


Pe data de 8 decembrie urma să aibă loc meciul dintre Astra și Dinamo. Nu era aceeași situația ca în aceste zile, Dinamo fiind favorită. Scandalul din jurul meciului a pornit după ce Ioan Niculae l-a acuzat pe Cristi Borcea că a încercat să ia legătura cu jucătorii Liviu Ganea și Miranda înaintea jocului. Cei doi erau împrumutați de la formația din Ștefan cel Mare. La cinci ani distanță, Ioan Niculae a mutat Astra de la Ploieși la Giurgiu și participă în Europa League. Cristi Borcea este la închisoare, fiind condamnat în Dosarul Transferurilor la șase ani și patru luni, cu executare.


Poate cea mai interesantă parte din ziarul din 2009 este clasamentul Ligii I. Lider, după 16 era Poli Timișoara, fiind urmată în clasament de Unirea Urziceni, Rapid și Vaslui. Două dintre aceste echipe nu mai există, în timp ce ACS este în liga a doua, iar Rapid se bate la retrogradare în prima ligă. Steaua ocupa un rușinos loc șase, Dinamo era pe șapte, iar CFR Cluj ocupa a 5-a poziție. 

PENTRU ALTE IMAGINI DIN DECEMBRIE 2009 ACCESAȚI GALERIA FOTO

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la nunta lui Pepe
'Să moară mama…' Cum a reacţionat Romică Ţociu, când a văzut că Oana Roman s-a aşezat să prindă buchetul la…
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Golgheterul din SuperLiga de care s-au interesat 14 cluburi. Condiția pusă de club și suma de transfer
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să afle de la el
Salman Khan a dat vestea cea mare direct de pe contul Iuliei Vântur! Actorul a vrut ca toată lumea să…
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
Avem rezultatele alegerilor, surprize mari la sectoare, dar şi în marile oraşe
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde ai ieșit!
BANCUL ZILEI. Bulișor vede un cetățean ieșind dintr-un bordel și se ia după el: - Nene, am văzut de unde…
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 25%
Rezultate exit poll Primăria Capitalei. Nicuşor Dan are 44%, iar Gabriela Firea este pe locul al doilea cu 25%
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Marele RIVAL al lui Charles Darwin! A avut CURAJUL să...
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Raza mea de soare! Fiul lui Ion Ţiriac, fotografie rară alături de iubita lui! Radiază de fericire împreună
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e înnebunit
Așa se pregătesc pentru noul sezon Daniela Crudu, Roxana Vancea sau Andreea Bălan! TOP 30 sexy-vedete după care soarele e…
Maghiarii au dat lovitura în TRANSILVANIA. Victoria a fost anunțată CHIAR ACUM: De 20 de ani, nu am avut aşa
Maghiarii au dat lovitura în TRANSILVANIA. Victoria a fost anunțată CHIAR ACUM: De 20 de ani, nu am avut aşa
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Tragedie în România! El e bărbatul care a murit în secția de votare! Dumitru a...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Ce jocuri noi vor fi disponibile în mod gratuit pentru abonații Netflix
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în greutate”
Cele șase feluri de mâncare care te ajută să slăbești repede: „Sunt pline de nutrienți și ajută la pierderea în…
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Ai voie cu remorca pe autostradă? Reguli de respectat când tractezi o rulotă/remorcă
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
Cum a apărut Gabriela, soția lui Dani Oțil, la nunta lui Răzvan Simion! Vedeta i-a lăsat mască pe mulți
×